Scumpire Preț Construcții 2018

Din păcate ne aflăm într-o situație pe care nu o putem controla și la care suntem nevoiți să ne adaptăm. Această situație afectează viitorii beneficiari care aleg să lucreze cu noi începând cu septembrie 2017.

Din cauza unui cumul de factori, ne găsim constrânși să creștem prețurile. Creșterea va fi cât mai mică posibil dar va exista. Aceasta este absolut necesară dacă vrem ca afacerea noastră să rămână sustenabilă pe termen lung.

Înainte de a oferi date specifice privind valoarea exactă a majorărilor, vă invităm să aflați care sunt motivele care au dus la această decizie. Mai jos am descris sumar situația din piață și factorii care o influențează.

Prețurile materialelor s-au scumpit cu peste 30%

Preturi 2018În ultimele câteva luni am văzut o creștere dramatică a prețurilor pentru materialele de construcție de bază precum cimentul, fierul beton sau chiar tabla. Toate acestea ne-au costat cu peste 30% mai mult decât în primăvară.

Majorări similare se anunță de-a lungul tuturor tipurilor de materiale, de la finisaje, la instalații. Finisajele se vor scumpi cu aproximativ 20% iar instalațiile și celelalte tipuri de materiale cu 15-20%.

Salariul minim a dus la o creștere de 25-30% a costului forței de muncă

Un alt precursor al acestor creșteri este mărirea salariului minim și mediu – fapt ce influențează costul forței de muncă necalificate. Având în vedere că lucrăm numai cu contract de muncă, doar această modificare în legislație ne-a adus costuri suplimentare de 30%.

Creșterea salariului minim nu este doar un factor care ne afectează în mod direct dar și în mod indirect – furnizorii noștri își scumpesc în lanț serviciile. Dacă până acum puteam închiria un utilaj (cu șofer) la un anumit preț, acum el a crescut cu 10-15%.

Mâna de lucru calificată a devenit o raritate

Datorită oportunităților din occident, majoritatea muncitorilor specializați au ales să părăsească România. În Spania, un zugrav cu experiență câștigă în medie 2500€/lună; în România, același zugrav ar câștiga sub 800€/lună.

Acest fenomen a dus la dispariția multor profesioniști de pe piața din România, ceea ce a dat naștere unei scăderi a ofertei în piața construcțiilor. În tot acest timp, nivelul de trai din țară a crescut și, implicit cererea de construcții noi – mai multe familii își permit să construiască o casă.

Conform mecanismelor pieței libere, atunci când cererea depășește oferta, prețul crește. Exact acest fenomen a apărut și în ultimii 5 ani în România. Piața și-a revenit după criza din 2008 și a crescut precaut până în 2014, când cererea pentru construcții a explodat din nou. Această explozie a determinat și creșterea constantă a prețului – numărul ofertanților din piață scăzând.

Astfel, am ajuns ca în 2017 să nu găsim muncitori calificați, în special tâmplari, zidari, ”meseriași”, șefi de șantier etc.. Cei care au rămas se împart în două categorii: prima este reprezentată de cei care practică tarife ridicate și oferă calitate pe măsura; ce de-a doua categorie este formată de cei care profită de golul din piață, oferă prețuri mult mai atractive însă oferă o muncă mai slabă din punct de vedere calitativ.

Acest fenomen a contribuit la creșterea de care vorbim în acest articol. El este real și este întărit de incapacitatea statului de a pune accentul pe sistem educațional bazat pe meserii – școli profesionale.

O situație similară o au și alți constructori

Cei de la Mediafax au identificat tendința de scumpire încă de la începutul anului, când au acoperit evenimentul CONSTRUCT EXPO 2017, cel mai mare eveniment din domeniu, care a avut loc în martie, în București, la ROMEXPO.

Atunci majoritatea expozanților au estimat că vor crește prețul unui metru pătrat construit cu 25-30%. Această creștere este foarte similară cu creșterea de care avem și noi nevoie pentru a face față scumpirilor.

Mai multe detalii în articolul: http://www.mediafax.ro/economic/constructexpo-materialele-si-manopera-se-scumpesc-pretul-de-constructie-la-case-va-creste-in-2017-16208949

Măsuri luate de Guvern pentru a reduce prețul suportat de beneficiar

Guvernul a prevăzut această creștere a prețurilor și a avut o inițiativă de a o atenua, sperând că astfel va salva multe firme de construcții. Inițiativa presupunea eliminarea Taxei pe Valoare Adăugată pentru tranzacțiile imobiliare cu o valoare mai mică de 100.000€.

Până la urmă, această promisiune nu s-a materializat, lăsând multe firme de construcții doar cu speranța că vor putea scoate profit în contextul în care sunt forțați să dea salarii mai mari și să plătească mai mult pentru materialele de construcții.

Chiar dacă se materializa, această măsură nu ar fi influențat cu nimic prețul nostru. Ea era valabilă pentru tranzacții imobiliare. Firma de construcții trebuia să construiască imobilul cu fonduri proprii și apoi să o vândă proprietarului final. Cu alte cuvinte, să fie dezvoltator imobiliar.

Nici noi și nici alte firme de construcții similare nu ar fi beneficiat de această reducere deoarece modelul nostru de afaceri este diferit de cel al unui dezvoltator imobiliar. Pe de altă parte, măsura ar fi fost benefică pentru segmentul construcții întrucât acesta este format în special din dezvoltatori imobiliari.

Este CaseBineFacute o firmă scumpă?

Din cazurile reale (construcții efectuate în anii 2015 – 2017), am avut un cost mediu de 392€ pe metrul pătrat construit la cheie – preț final, cu toate costurile incluse.

Am ajuns la acest preț în condițiile în care ceilalți jucători din piață oferă prețuri de peste 500€ pe metrul pătrat. Aici facem referire la firme de construcții serioase, firme ce pot lucra cu bănci (construcții prin Prima Casă) și care pot oferi garanție.

Nu ne comparăm cu ”meseriașii de pe OLX” sau construcțiile în regie proprie. În ambele cazuri, majoritatea lucrărilor nu sunt niciodată finalizate iar cele care sunt nu beneficiază de niciun fel de garanție. Dacă doriți să aflați mai multe despre acest fenomen, vă invităm să citiți pagina dedicată lui: https://www.casebinefacute.ro/utile/prestatori/meseriasi/

Revenind la situația din piață, în articolul citat mai sus, cei de la MEDIAFAX menționează un sondaj realizat în rândul firmelor prezente la eveniment, cităm rezultatul:

În urma unui minisondaj realizat de MEDIAFAX în rândurile expozanţilor de la Constructexpo a rezultat că în prezent preţul pe metrul pătrat construit oscilează între 600 de euro şi 900 spre 1.000 de euro pentru o casă de dimensiuni medii, în funcţie de natura materialelor folosite şi de distanţa dintre locul de aprovizionare şi locul şantierului.”

CONSTRUCT EXPO 2017 a avut loc în luna martie, înainte ca scumpirea să se reflecte în prețul practicat. Deci astăzi, prețul minim practicat de firmele mari de construcții depășește 700 EUR/mp. Ne comparăm cu firmele mari deoarece oferim exact aceleași servicii.

După cum vedeți, până acum am reușit să oferim un preț cu 30% mai mic decât prețul firmelor mici de construcții și aproape la jumătatea firmelor mari. Acest lucru s-a datorat faptului că avem un depozit de materiale de construcții și obținem majoritatea materialelor cu preț de distribuitor sau chiar de producător – un avantaj pe care alte firme nu îl au.

Totuși acest avantaj nu ne ferește de scumpirea forței de lucru, fapt ce se reflectă în lanț până la costul materialelor. Indiferent că obținem prețuri de producător, de distribuitor sau de client final, vom simți această scumpire și vom fi nevoiți să o includem în prețurile noastre.

Cum va arăta oferta noastră în 2018

În aceste condiții, prețul practicat de noi va crește cu aproximativ 20% la o medie de 460-480€/mp construit. Acest preț este valabil pentru casa la cheie, cu proiect inclus, cu finisaje calitative și cu garanție. Totuși nu putem garanta acest tarif pentru construcțiile aflate la mai mult de 30km de București – mai departe de această rază, costurile materialelor (în special betonul) cresc foarte mult.

De asemenea, raza în care efectuăm construcțiile se va restrânge la cel mult 50km distanță de centrul capitalei. Această rază include București și localitățile vecine, spre exemplu Corbeanca, Vidra, Berceni etc..

Aceste condiții sunt necesare pentru a menține sustenabilitatea serviciilor oferite. Cu toate că vom servi mai puțini clienți, o vom face-o profitabil și implicit calitativ.

Ce alte noutăți vom găsi pe CaseBineFacute.ro începând cu 2018?

În primul rând, secțiunea de Informații Utile va fi îmbogățită cu informațiile solicitate de vizitatorii noștri prin intermediul formularului prezent pe fiecare pagină. Majoritatea articolelor vor avea conținut mai aprofundat, un design unic și secțiune de descărcare pentru documentele relevante acelui articol (de exemplu modele de cereri necesare la Primărie).

Pe blog vor apărea câte 2-3 articole pe zi cu idei de decorațiuni. Acestea vor include imagini dar și descrieri amănunțite. Toate acestea sunt inspirate de pe site-uri mari de design.

Catalogul va suferi cea mai mare schimbare, el devenind nu doar o sursă de inspirație, dar și un magazin în adevăratul sens. Acesta va găzdui proiectele arhitecților parteneri, proiecte pe care le puteți cumpăra direct de pe site.

Toate aceste noutăți vor ajuta vizitatorii noștri să aibă o experiență mai plăcută și să găsească toate informațiile de care au nevoie într-un singur loc. La fel ca în anii precedenți, rămânem loiali modelului de informare gratuită, refuzând să adăugăm pe site orice fel de reclamă sau materiale care pot afecta experiența utilizatorului.