Programul Prima Casa

De la startul programului Prima Casă, în doar 5 săptămâni, anul acesta, băncile au acordat sume de peste 1 miliard de lei. Cei de la Digi24 spun că pentru anul în curs ar mai fi circa 630 de milioane de lei disponibili, urmând să fie folosiţi în maxim trei săptămâni.

prima casa

De asemenea, se pare că două dintre băncile ce participă la acest proiect, şi-au terminat fondurile alocate iar cei 630 milioane rămaşi neutilizaţi, ar ajunge pentru maxim 7.000 de credite, luând în calcul valoarea medie a unui credit, care este în valoare de 38.000 de euro.

Instituţiile bancare susţin că viteza vânzărilor din acest an depăşeşte cu mult ritmul de anul trecut. Aşadar, în 2 săptămâni au ajuns zilnic la Fondul de Garantare, circa 460 de dosare pentru Prima Casă, cu mult faţă de anul 2015.

Avem condiţii foarte bune pentru programul Prima Casă cum ar fi avansul de 5%, fiind şi cel mai mic de pe piaţă, dar şi dobânda, de sub 4% pe an (cea mai mică pentru toate creditele ipotecare). Pe lângă aceste condiţii, avem şi legea dării în plata ce a ajutat la cererea explozivă pentru creditele Prima Casă.

Ideea că acest proiect ar dispărea şi mărirea avansului chiar şi cu 40% pentru celelalte credite de locuinţe, i-au înspăimântat pe românii ce vor să îşi cumpere casă sau apartamente cu ajutorul băncilor.