Tipuri de tencuială: clasică și mecanizată

Tencuială clasică

Tencuiala clasică este compusă din ciment, nisip și var și se execută, în mod normal, în 3 staturi.

Primul strat, de bază, considerat și amorsă, este realizat prin amestecarea mortarului cu apă până când ajunge la o consistență fluidă. Cu acest amestec peretele se încarcă de jos în sus, având o grosime de aproximativ 4 mm. După uscarea acestui strat se adaugă cel de al doilea, acesta având o consistență mai groasă, făcându-se mai apoi egalizarea tencuielii cu ajutorul unui dreptar din lemn sau metal.

tencuiala clasica

Finisarea tencuielii se poate realiza cu tinci, iar după terminarea acestui proces, peste cele două straturi de tencuială, suprafața va putea fi zugrăvită sau văruită.

Tencuiala clasică beneficiază de o serie de avantaje care țin de preț și rezistență, aceasta ajutând la scăderea costurilor alocate pentru acest proces și, de asemenea, are o rezistență foarte mare în timp.

Un mare dezavantaj al acestui tip de tencuială ar fi cel al timpului, această lucrare realizându-se pe parcursul mai multor zile.

Tencuială mecanizată

Pentru realizarea acestui tip de tencuiala suportul pe care aceasta se va aplica trebuie să fie uscat și fără urme de praf, ciment sau să aibă exfolieri sau degradări.

Materialul folosit pentru o astfel de tencuială poate fi de mai multe feluri, și anume: pe bază de nisip și var, pe bază de ipsos sau pe bază de multibat și nisip etc.

Aplicarea tencuielii se face cu ajutorul pistolului de spritare, așadar, se poate regla grosimea stratului de mortar aplicat. Aceasta beneficiază de avantajul timpului redus de execuție și de calitatea mai bună a suprafeței rezultate.

Ca și prețuri, tencuiala clasică și cea mecanizată nu diferă prea mult între ele, prețurile fiind destul de apropiate. Cel mai mare dezavantaj al tencuielii mecanizate este reprezentat de zidăria executată incorect, fapt ce duce la creșterea costurilor pentru realizarea tencuielii.

Adăugați un comentariu