Cum se instalează încălzirea în pardoseală

Sistemul de încălzire în pardoseală poate fi montat în orice spațiu. Acesta poate fi adaptat oricărui tip de finisaj fie că este vorba de parchet din lemn masiv sau de gresie, marmură etc. Acest sistem de încălzire este de durată, fiind capabil să funcționeze 50-60 de ani.

Cum se face instalarea

Montarea suportului

În această etapă se vor realiza izolațiile pardoselii. Izolarea periferică a acesteia se va realiza cu bandă izolatoare autoadezivă cu dimensiuni de 7 mm grosime și 15 cm lățime. În ceea ce privește izolația de bază, aceasta se realizează cu ajutorul plăcilor de polistiren expandat sau extrudat. Acestea vor fi așezate în așa fel încât să formeze o suprafață uniformă și continuă.conducte incalzire in pardoseala

În cazul camerelor de la parter al caselor cu sau fără subsol, este indicat să se așeze o folie de polietilenă sub plăcile de polistiren, aceasta fiind o barieră împotriva vaporilor. 

Montarea conductelor

O primă variantă de conducte prin care circulă apa fierbinte sunt conductele realizate din polietilenă reticulară care au o dimensiune la exterior de 20 mm. O altă variantă de conducte care sunt folosite în montajul încălzirii în pardoseală sunt cele din PEXAL. Acestea sunt mult mai ieftine față de cele din polietilenă și au aceleași proprietăți termice. 

Conductele se montează între spire, la o distanță egală una de cealaltă, având grijă să nu se suprapună una peste cealaltă. După acest proces se montează baza perimetrală de-a lungul pereților, aceasta având rolul de a permite conductelor să se dilate în voie fără să afecteze pereții.

Turnarea șapei

În cazul încălzirii în pardoseală, șapa este un element ce are rolul de a prelua și evacua căldura din instalația de încălzire. Aceasta trebuie realizată numai după ce se vor realiza tencuiala, tocurile ușilor și pereții despărțitori ai camerelor.turnare sapa

Grosimea acesteia este un factor foarte important în funcționarea unei astfel de încălziri. Aceasta va fi realizată la aproximativ 30-40 mm peste grosimea țevilor. După aproximativ 21 de zile de la turnarea șapei se va putea folosi fără niciun fel de probleme încălzirea în pardoseală.

În cazul în care apare vreo defecțiune la aceasta, este de reținut faptul că nu trebuie schimbată instalația, ci se va acționa la nivel local de către specialiști.  

Adăugați un comentariu