După cum prea bine știți, instalația electrică cuprinde totalitatea conductorilor, circuitelor, siguranțelor, prizelor și întrerupătoarelor dintr-o locuință. În acest articol vă vom prezenta câteva aspecte ale componentelor acesteia.
Tabloul electric
Tabloul electric este compus din totalitatea siguranțelor automate ce protejează circuitele electrice interioare. Acest tablou are rolul cel mai important în ceea ce privește instalația electrică.
În privința siguranțelor ce se pot monta într-un tablou electric, acestea pot fi de mai multe feluri și anume:
- siguranțe automate monopolare;
- siguranțe automate bipolare;
- siguranțe automate tripolare;
- descărcătoare de fulgere;
- siguranțe automate diferențiale – siguranțele diferențiale protejează circuitele specializate pentru mașini de spălat plite electrice, cuptor electric etc.
Siguranțe automate
Aceste siguranțe automate au înlocuit cu succes siguranțele fuzibile datorită faptului că, în cazul unui scurtcircuit, nu este necesară înlocuirea componentei cum este necesar în cazul siguranțelor fuzibile. Pe lângă acestea, siguranțele automate prezintă următoarele avantaje:
- nu presupun înlocuire;
- implică mai puține riscuri – în cazul în care este necesară schimbarea acesteia, nu prezintă riscuri de accidentare;
- reacția la defect este instantanee
- oferă protecție la suprasarcină;
- oferă protecție la scurtcircuit.
Dezavantaje siguranțe automate
- sunt mai sensibile la mișcare – pot produce oprirea curentului electric fără motive de supraîncărcare;
- costuri de achiziție mai mari;
- oferă protecție mai scăzută dispozitivelor sensibile.
Descărcătoare de fulgere
Undele te supratensiune datorate fulgerelor pot deteriora echipamentele electrice. Așadar, există o gamă largă de asemenea descărcătoare ce sunt special create pentru circuitele electrice. Acestea au rolul de a conduce spre pământ undele de supratensiune, evitând distrugerea echipamentelor.
Acestea sunt necesare pentru protejarea echipamentelor importante, iar costurile echipării instalației electrice cu astfel de descărcătoare poate ajunge până la 250-300 euro.
Conductori
Conductorii sunt și ei elemente importante ce necesită o mare atenția. Aceștia trebuiesc aleși în funcție de tipul de instalație electrică deoarece aceștia trebuie să suporte intensitatea la care sunt supuși.
În mod general, în instalațiile electrice. sunt folosiți conductorii din cupru, cuprul fiind un bun conductor al curentului electric. Pentru circuitele de prize se folosesc conductori de 2,5, iar pentru circuitul de lumină se folosesc conductori de 1,5. Pentru o bună funcționare a instalației electrice, este indicat să se folosească conductori conductori solizi de cupru.
Prize
Prizele de aleg în funcție de folosința acestora. Așadar, trebuie să țineți cont de puterea aparatelor pe care le veți conecta la acestea.
Prizele din ceramică sunt cele mai des folosite, beneficiind de o siguranță sporită aparatelor și utilizatorilor. Marele dezavantaj al acestora ține de durabilitate deoarece nu rezistă prea mult în timp fiind necesară schimbarea acestora.
În cazul curentului standard, este necesară folosirea unor prize cu împământare, iar locul în care acestea vor fi montate trebuie foarte bine gândit. În locurile cu umiditatea, cum ar fi în baie, prizele trebuie să aibă o putere de maxim 15W.
Întrerupătoare
Montarea întrerupătoarelor se va face în funcție de avizele de branșament la curentul electric și în funcție de necesitățile fiecăruia. Pe piață se regăsesc o gamă largă de modele de întrerupătoare, acestea fiind:
- cu buton rotativ;
- tip basculant;
- cu led;
- cu detecție de mișcare.
Cablu coaxial
Cablul coaxial este acel cablu electric ce se instalează pentru montarea televizorului sau a camerelor video. Acesta are un conductor interior care este înconjurat de un strat izolator tubular și de o tresă conductivă.
Avantaje:
- ideal pentru transmisii video;
- are o comportare foarte bună în frecvență;
- poate oferi atât frecvențe joase cât și înalte.
Cablu supraveghere video
Camerele de supraveghere necesită conexiuni cu cabluri pentru alimentare și transmitere. Acestea pot fi:
- cablu coaxial;
- cablu de rețea – UTP, STP, FTP etc.;
- fibră optică;
- cablu RCA.
În general, cel mai căutat cablu pentru camerele de supraveghere video este cel coaxial cu mufă BNC, acesta fiind unul dintre cablurile cu prețuri accesibile și care au o putere de transmisie a semnalului pe distanțe mult mai mari.