Diferența dintre conductele PVC portocalii și cele gri

Conductele din PVC sunt utilizate în sistemele de canalizate atât interioare, cât și exterioare. Acestea sunt rezistente la factorii chimici și mecanici și au o durată lungă de viață.

Conducte PVC – U ( conducte gri)

Țevile PVC U sunt conducte de canalizare interioară ce sunt îmbinate și șanfrenate automat pentru a se proteja garnitura de cauciuc a acesteia. Pentru canalizarea interioară se folosesc țevile cu inel ce au un diametru de 110 mm, o lungime de 4 metri și o grosime de 2 mm. Pe lângă rețeaua de canalizare interioară, aceste conducte mai pot fi folosite pentru rețelele de ape pluviale și pentru instalațiile de ventilație.teava pvc u

Manșonul cu inel permite demontarea facilă a acestor țevi, iar garniturile de etanșare a acestora asigură o rezistență de lungă durată deoarece sunt obținute dintr-un material elastomeric.

Aceste țevi beneficiază un montaj simplu și rapid. Calitatea acestora este dată de rezistența crescută la foc, agenți chimici, temperaturi foarte ridicate și, pe deasupra, prezintă o izolare fonică și termică foarte crescută.

Îmbinarea conductelor și a fitingurilor aferente în rețele se realizează simplu și rapid cu ajutorul manșoanelor cu inele elastomerice. Elementele țevilor se îmbină prin împingerea longitudinală a acestora, iar instalația se va fixa cu ajutorul unor coliere.

Îmbinarea țevilor în rețelele din PVC se va realiza numai cu fitinguri din același material deoarece acestea au o rezistență crescută la agenții chimici. Prețul unor astfel de conducte începe de la aproximativ 22 lei/buc.

Conducte PVC SN4 (conducte portocalii)

Țevile din PVC SN4 sunt conducte folosite pentru realizarea canalizării exterioare a unei locuințe. Acestea, de regulă, au o lungime de 6 metri, grosimea de 3.2 mm și diametrul de 125 mm. Aceste tipuri de țevi sunt conducte multistrat, iar calitatea acestora este caracterizată de către structura specială a peretelui de care acest tip de conductă beneficiază. teava pvc sn4

Peretele conductelor portocalii este alcătuit din trei straturi, acestea fiind:

  • stratul interior din PVC compact;
  • strat intermediar format din PVC expandat;
  • strat exterior din PVC compact.

La fel ca și cea gri, țeava portocalie este șanfrenată pentru a ușura montarea acesteia și pentru a proteja garnitura de cauciuc, iar îmbinarea acesteia este de natură elastică, cu garnitură și mufă. Acest tip de conductă pentru exterior poate fi îngropată la o adâncime cuprinsă între 1.2 și 6 metri.

Avantaje: 

  • ușor de manipulat și montat;
  • izolație fonică și termică ridicată;
  • elasticitate ridicată;
  • grad de siguranță ridicat.

Adăugați un comentariu