Două firme de construcții investesc într-un vis

CaseBineFăcute.ro se alătură firmei Totall – Materiale de Construcții Moreni într-o cauză socială, achiziționând lemn de construcție pentru acoperișul Centrului pentru Salvarea şi Reabilitarea Animalelor Sălbatice – Fundația Visul Luanei 

 

Un centru pentru animalele sălbatice

Fundația Visul Luanei s-a înființat ca urmare a impactului negativ cauzat de urbanizarea excesivă, asupra păsărilor și animalelor sălbatice din zonele periurbane ale Bucureștiului. Câțiva tineri medici veterinari s-au dedicat acestei cauze, reușind să ajute, până în prezent, un număr de peste 6000 de animale sălbatice, din aproximativ 100 de specii, cu o rată de eliberare de aproape 36% – rezultate similare cu ale unor centre de top din Europa sau S.U.A.

În cea mai aglomerată perioadă a anului, cea a puilor, personalul fundației poate interna până la 20 de pui pe zi. Îngrijirea acestora presupune un efort constant, întrucât hrănirea lor se face, în cazul majorității speciilor, la fiecare două ore.  De asemenea, procesul de reabilitare impune resurse materiale, precum hrană specială, medicamente, dar și modificări permanente ale mediului (voliere, iazuri, țarcuri, terarii).

Toate acestea fac ca singurul Centru pentru Animale Sălbatice din sudul României să fie unul extrem de solicitat, iar nevoia de extindere –  acută.
 

Fundația Visul Luanei

Fundația Visul Luanei

Printre cele mai cunoscute cazuri de intervenție ale fundației, enumerăm acțiunile de salvare a unor colonii de lilieci, ajunse în zona unor blocuri de locuințe din capitală, în parteneriat cu Protecţia şi Studiul Liliecilor și Asociația Wilderness Research and Conservation. An de an, fundația salvează și eliberează sute de lilieci în adăposturi artificiale create în parcurile din București, dar și în Grădina Botanică, ajutându-i să-și reia rolul foarte important de a ține sub control numărul insectelor dăunătoare.

Liliac la Visul Luanei

Liliac la Visul Luanei

Un alt caz mediatizat,  care a pus pe jar autoritățile și locuitorii din București, este cel al macacului scăpat în sectorul 5 al Capitalei. Echipa de la Visul Luanei s-a ocupat de  capturarea acestui exemplar prin tranchilizare la distanță, de îngrijirea acestuia, dar și a altor  patru animale exotice deținute de același proprietar. După o perioadă în care cele trei exemplare de macaci și doi coati au fost supuși unor investigații amănunțite legate de starea lor de sănătate, aceștia au fost relocați la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.

În paralel, Fundaţia Visul Luanei a desfăşurat și acţiuni de plantare de copaci şi ecologizare a canalelor de pe Cheiul Dâmboviţei, din apropierea Centrului pentru Salvarea şi Reabilitarea Animalelor Sălbatice. Componenta de protecție a mediului a culminat în toamna anului 2014, prin campania ‘’Plantează un copac pentru Luana’’, care a avut ecou pe tot globul, fiind un omagiu adus memoriei tinerei doctoriței care a inspirat visul din spatele fundației.

Încă un pas spre extinderea Centruluipentru Animale Sălbatice

Fundația Visul Luanei este un proiect ce se bazează pe donațiile celor ce iubesc fauna sălbatică și natura.

Activitatea fundației se desfășoară la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, iar anul 2019 a fost primul an în care acesta a reușit să se susțină exclusiv din donații.

La momentul actual, Centrul constă în două containere, situate în apropierea orașului Popești-Leordeni, acolo unde medicii și voluntarii găzduiesc și tratează un număr impresionant de animale. Mutarea sediului pe Cheiul Dâmboviței a fost un pas necesar pentru fundație, întrucât spațiul anterior din strada Cezar Bolliac devenise neîncăpător pentru cazurile tot mai numeroase de exemplare sălbatice aflate în dificultate.

Însă, sediul în care cei de la Visul Luanei își desfășoară activitatea are și el nevoie de reabilitare. Cele două containere necesită un acoperiș rezistent; în lipsa acestuia, vremea rea ar putea deteriora pereții exteriori, punând astfel în pericol munca atât de importantă a fundației.

Centru Visul Luanei

Centru Visul Luanei

Noi, cei de la CaseBineFăcute.ro, în parteneriat cu firma Totall – Materiale de construcții Moreni ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor. Doctorul Ovidiu Roșu, coordonatorul Centrului pentru Animale Sălbatice, ne-a informat că are nevoie de materiale necesare pentru construirea acoperișului clădirii. Așadar, am achiziționat 6,5 m³ de lemn de construcție, sub formă de cherestea și căpriori, materiale în valoare de 4500 de RON fără T.V.A. Ne bucuram că am putut ajuta suplimentar această cauză prin scutirea de T.V.A., având în vedere că suntem firmă de profil. În acest fel, fondurile pot fi direcționate către nevoile de extindere ale centrului.

Lemnul a fost transportat la centru pentru a fi folosit la ridicarea acoperișului, iar proiectul va demara imediat ce vremea va permite acest lucru.

 

Centrul Visul Luanei - lemn construcție

Centrul Visul Luanei – lemn construcție

Centrul Visul Luanei - lemn construcție

Centrul Visul Luanei – lemn construcție

Centrul Visul Luanei - lemn construcție

Centrul Visul Luanei – lemn construcție

Centrul Visul Luanei- lemn construcții

Centrul Visul Luanei – lemn construcție

Centrul Visul Luanei - lemn construcție

Centrul Visul Luanei – lemn construcție

Centrul Visul Luanei - lemn construcție

Centrul Visul Luanei – lemn construcție