Câteva dintre oraşele din ţară cu posibilitatea ridicată a dezvoltării imobiliare sunt Ploieşti, Oradea, Piteşti, Arad, Bacău. Se estimează că aici, în următorii ani, va fi o creştere a preţurilor locuinţelor cu până la 5%, totodată va creşte şi numărul de tranzacţii imobiliare.
În primele 3 luni ale anului 2016, Cluj – Napoca a fost în fruntea celor mai scumpe oraşe din punct de vedere al preţului. În oraşul mai sus menţionat, o locuinţă are un preţ de vânzare de aproximativ 1.200 euro/mp iar cele vechi costă mai mult cu peste 60 euro/mp decât cele noi.
În capitală, preţul mediu pe metru pătrat este cu aproximativ 100 de euro mai mic decât în oraşul din Transilvania, dar aici, aparatamentele noi sunt mai scumpe decât cele vechi, situaţia fiind diferită faţă de Cluj – Napoca.
Potrivit calculelor, pentru oraşe precum Ploieşti, Piteşti, Oradea sau Arad, costurile medii pentru locuinţe sunt situate între 700 şi 800 euro/mp. Dacă ar exista o creştere de 5% a preţurilor, oraşele menţionate s-ar situa încă departe de valorile medii din Braşov sau Iaşi, unde preţul ajunge până la 900 euro/mp.