Cum Să Amenajați Dormitorul Pentru Potențiali Clienți

Un dormitor matrimonial primitor cu siguranță va reuși să seducă potențialii cumpărători. Totul este să îl faceți să arate luxos și prietenos în același timp, iar noi vă vom ajuta cu câteva idei în acest sens.

Alegeți culori calde și odihnitoare

Creați o paletă de culori rafinată pentru dormitorul dumneavoastră folosind nuanțe neutre, cum ar fi alb, argintiu, auriu sau nuanța cărbunelui. Aceste culori vor fi atractive atât pentru femei dar și pentru bărbați.

dormitor-culori-calde

Folosiți lenjerie de dimensiuni mari

Acesta este un truc utilizat de profesioniști. Când veți dori să achiziționați lenjeria vă recomandăm să fie cu o mărime mai mare față de dimensiunea patului. Astfel, patul dumneavoastră va arata somptuos și de lux.

dormitor-lenjerie

Poziționarea patului contează

Încercați să alegeți cea mai buna poziție atunci când așezați patul în cameră. Acest lucru poate influența percepția cumpărătorilor în ceea ce privește dimensiunea camerei. De asemenea, luați în considerare și accesul la dulapuri și ferestre. Experimentați câteva variante de amplasare a patului înainte de a lua decizia finală.

dormitor-amplasare

Decorați cu gust

Potențialii cumpărători nu au nevoie să vadă fotografiile cu familia dumneavoastră. Aceștia vor fi impresionați și inspirați de o cameră frumoasă, care îi va face să își dorească să locuiască acolo. Recomandarea noastră este să alegeți opere de artă simple, dar grăitoare.

dormitor-arta

Amenajați un colț pentru lectură

Dacă spațiul vă permite, amplasați un fotoliu sau două și o masă mică pentru a crea un colț pentru lectură. Puteți decora apoi cu o lampă și perne și cu siguranță potențialii cumpărători vor fi impresionați de design.

dormitor-colt-lectura
dormitor-lampa

Amplasați lămpi

Amenajați cu lămpi îndrăznețe și mari pentru a spori efectul de lux al dormitorului dumneavoastră. Design-ul să fie unul simplu și clasic. Asigurați-vă că vor fi aprinse atunci când cumpărătorii vă cercetează casa, pentru un aspect primitor și călduros.

Jucați-vă cu contrastele

Nu trebuie să alegeți o singură nuanță neutră pentru tot dormitorul. Pentru ca dormitorul sa aibă mai mult impact vizual, vă recomandăm să vă jucați cu contrastele, ca în imaginea de mai jos.

dormitor-contraste